pt autorul textului – relaxeaza-te putin. nu trebuie sa te explici nimanui, poti sa fii cat de idiot vrei (desi ar fi indicat sa o faci in privat daca tot o faci) si nu cred ca e nevoie de justificari.

acum , cum nu credeam sa ma apuc sa apar cauze pe un site satiric , ma opresc. -))

mai ales ca cere ajutor la sfarsit . e doar penibil , nu e prostie penibila neaparat si chiar mi s-a facut mila.

eu zic sa-l stergi pe asta. doar o sugestie. e ok sa satirizezi prostia, nu e ok sa te iei de oameni cand sunt vulnerabili. zic.

Se pare ca pe unde merg, trena celebritatii mele lasa o urma de sare in nisipul dunelor.
Astfel, acest jurnal isi gaseste astazi fiinta printre colegii mei de munca.

Analizand si reconsiderand acest jurnal, recunosc totusi ca asa m-am simtit atunci si ca mare diferenta intre eu cel de demult si eu cel de astazi, nu exista.

Sunt genul de persoana a extremelor: oamenii ma plac sau nu ma plac; nu exista cale de mijloc. Si desi as putea sa ma plang de acest status quo, nu pot decat sa ma resemnez si sa merg mai departe.

Sunt mai sarac, mai trist si mai singur si totusi acestea mi-au adus doar resemnare si nu tristete sau depresie. Am trecut oare peste? Ce a fost mai rau, s-a dus sau urmeaza? Nu pot decat sa privesc inainte si sa sper.

In jurul meu sunt oameni si oameni. De unii m-am distantat, unora le-am gresit si fata de unii am datorii morale sau materiale de platit. Incet-incet insa voi razbi si poate voi ajunge la capat, oricare ar fi acesta.

Nu ma bucur de viata cum ar trebui si nici nu imi traiesc aceasta viata asa cum ar trebui traita. Nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu stiu; nu vreau sa stiu; refuz sa stiul mi-e teama sa stiu.

Sunt constient ca gresesc si voi continua sa gresesc pe barba mea, caci putin imi pasa de vocea celor din jur. Asa cum spunea un filosof:” Nu este rau ca nu ma cunoaste nimeni din jur, ci ar fi rau daca nu m-as cunoaste pe sine”. Sau ceva de genul.

Mi-e dor de zilele bune, de tinerete si de vitalitatea pe care o aveam candva. Dar mai ales de zambetul ce ma insotea pretutindeni. Oriunde le-am pierdut, au ramas pierdute si nu se vor mai intoarce.

Nu le regret insa. Au fost vremuri bune si altele le vor lua locul. Asta este speranta mea.
In rest traiesc, respir, merg, muncesc, mananc.

Si sper.