Castigatoarea concursului sponsorizat de site-ul narghilea.ro este Andreea, autoarea comentariului cu numarul 367:

Prima narghilea am vazut-o la televizor. Un arab statea pe o canapea luxoasa, cu multe perne in jurul lui si cu furtunul narghilelei intr-un colt al gurii. Il ducea ganditor din cand in cand la buze, dupa care scotea cate putin fum. Mi-am adus aminte instantaneu de imagininile din carticelele mele din copilarie. Si stiam ca arabul fumeaza si ce fuma omida din povestea lui Alice. Eram fascinata de cerculetele de fum scoase de omida. Pe atunci nu fumam si nici nu ma gandeam vreodata sa fumez.De asemenea, nu stiam ca jucarioara cu care omida facea cerculete si cu care arabul se delecta, se numeste narghilea.
Au trecut anii, si eu m-am apucat de fumat. In primele luni habar nu aveam cum sa fumez. Era un chin sa incerc sa trag in piept. Radeam de mine insumi, incercam, uneori aveam impresia ca imi reusea… A fost o perioada in care am fumat putin dar a fost teribil de amuzant. Pana cand…ma cheama prietena mea cea mai buna in barul nostru preferat (a devenit intre timp barul nostru preferat pentru ca suntem innebunite dupa narghilea) la o narghilea. Ea avusese prima experienta cu narghileaua cu cateva zile inaintea mea si a vrut sa o repete si cu mine. Nu am inteles mare lucru din ce mi-a explicat ea ca ar fi narghileaua, dar m-am lasat dusa de mana ei. Ne comandam ceva si asteptam apoi sa ne aduca si narghileaua. Cand am vazut-o nu mi-am adus aminte imediat de arab si de omida, ca doar nu mai eram la varsta la care sa ma gandesc la povesti de copii. Am pufait-o primele dati de cateva ori…aroma de mere ma ametise total. In sfarsit, am incercat sa trag in piept…Reusisem! Eram atat de bucuroasa ca puteam sa scot foarte mult si eram foarte mandra, caci eram aproape singura. Starnesc si acum invidie ori de cat ori ma duc in oras,plamanii mei avand o capacitate destul de mare. Si am aplicat acelasi principiu si la tigari,si asa am inceput sa trag si in piept (mi-era mie frica sa nu fac cancer in gat )
Astazi combin experienta arabului cu cea a omizii, facand-o mai personala. Fumatul la narghilea mi se pare cel mai senzual gest, deoarece implica acea usoara rotunjire a buzelor, o unduire a corpului si acel suflu usor , moment in care poti usor sa faci contact vizual cu persoana pe care vrei sa o invalui cu fumul aromat. Dar il vad ca si pe un joc de copii atunci cand ma chinui impreuna cu prietenii mei sa facem cerculete si tot felul de smecherii cum numai in Tara Minunilor vezi. Dar il vad si ca pe un instrument “filosofic”…Privirea meditativa a arabului nu mi-o pot scoate din minte acum, si nici toate acele perne si valuri…Am acum o oarecare fascinatie catre culturile orientale si rasaritene, si unul din visele mele este sa-mi fac un colt plin cu perne colorate de satin de unde sa nu lipseasca o narghilea. Am coltul meu deja, narghileaua deocamdata lipseste. Astept sa-mi fie sursa de inspiratie in dezbaterile mele filosofice (vreau sa dau la filosofie la facultate), si cand nu mai am ce sa spun, sa cad pe ganduri, sa pufai din narghilea si sa-mi zboare gandul prin alte parti.